Elevii de clasa a VI-a susţin marţi, 28 mai, proba de Limbă şi comunicare din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Miercuri va avea loc proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii.
Notele nu se trec în catalog
Potrivit Ministerului Educaţiei, testele de Evaluare Națională sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie, au un format asemănător evaluărilor internaţionale şi implică un nivel mediu de dificultate.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult şapte zile de la data susţinerii ultimului test.
Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.
Conform MEN, rapoartele generate la nivelul unităţii de învăţământ pe baza acestor rezultate furnizează „argumente statistice de maximă importanţă şi relevanţă” pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor înregistrate la aceste evaluări naţionale, măsuri centrate pe nivelul unităţii de învăţământ şi pentru beneficiarii serviciilor educaţionale: elevi, părinţi/tutori, cadre didactice, personal educaţional de sprijin.
Calendar Evaluare Națională 2024
Examenul de Evaluare Națională 2024, pe care îl dau elevii de clasa a VIII-a, are loc în perioada 25-28 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie.
Rezulatele finale pentru Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate pe 9 iulie.
- 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
- 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
- 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie, este următorul:
- 3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
- 7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
- 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
- 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
- 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
- 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (între 12.00 și 18.00);
- 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor;
- 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale.
Structura anului școlar 2024-2025
Ministerul Educației a decis ca anul şcolar 2024-2025 să aibă următoarea structură:
- cursuri – 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024 (vacanţă: 26 octombrie – 3 noiembrie);
- cursuri – 4 noiembrie – 20 decembrie (vacanţă: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025);
- cursuri – 8 ianuarie 2025 – 7 februarie/14 februarie/21 februarie 2025 (în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare judeţene); o săptămână de vacanţă la alegere, în perioada 10 februarie 2025 – 2 martie 2025;
- cursuri – 17 februarie/24 februarie/3 martie 2025 – joi, 17 aprilie 2025 (în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare judeţene); vacanţă: 18 aprilie – 27 aprilie 2025);
- cursuri – 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025 (vacanţa de vară: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025).
CITEȘTE ȘI:
Ministerul Educației: Peste 122.000 de elevi din cei peste 146.000 înscrişi au participat la SIMULAREA probei la alegere a profilului
Cuvântul care le-a dat bătăi de cap elevilor care au susținut simularea Bacalaureatului. Ce înseamnă „SFORȚARE”